id practica 863 de studenți de la Textile au participat la 1300 de stagii de formare practică prin intermediul proiectului „De la teorie la PRACTICĂ – PRACTICA” 863 de studenți de la Textile au participat la 1300 de stagii de formare practică prin intermediul proiectului „De la teorie la PRACTICĂ – PRACTICA” id practica

863 de studenți de la Textile au participat la 1300 de stagii de formare practică prin intermediul proiectului „De la teorie la PRACTICĂ – PRACTICA”

Facultatea de Textile – Pielărie şi Management Industrial (FTPMI) a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a finalizat în august 2013 proiectul POSDRU „De la teorie la PRACTICĂ – PRACTICA”îndeplinind scopul de a dezvolta studenților abilități practice specifice fabricaţiei, producţiei şi cercetării în domeniul textilelor.

 

Prin intermediul proiectului 863 studenți ai FPTMI au beneficiat de peste 1300 de stagii de pregătire practicăși 74 de specialiști din sectorul industrial au fost formați tutori de practică. De asemenea, au fost încheiate peste 35 de acorduri de parteneriat cu agenți economici de profil. Tot în cadrul proiectului au fost organizateconcursuri pe specializări, în urmă cărora au fost acordate 150 de premii (premiul I în valoare de 1.000 lei, premiul al II-lea în valoare de 500 de lei și premiul al III-lea – 300 de lei). Mai mult, a fost lansat portalul EMPLO(www.asitexlocdemunca.blogspot.ro/) unde se regăsesc postate oferte de locuri de muncă pentru ingineri textiliști. Mai multe detalii despre proiect se gsesc pe site-ul acestuia: www.textilepraxis.ro/.

 

 

Proiectul care s-a desfășurat pe parcursul a trei ani a avut o valoare totală de aproximativ 8 milioane de lei a fost implementat și derulat în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie BucureştiAsociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Textile – Pielărie din Iaşi şi Institutul Naţional de Inventică Iaşi.