Ferestre către patrimoniul cultural - textile salvate prin restaurare-conservare reprezintă un proiect de pedagogie muzeală iniţiat de Centrul de Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural Naţional din cadrul Complexului Muzeal Naţional “Moldova” din Iaşi, în parteneriat cu Facultatea de Textile Pielărie şi Management Industrial – Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” din Iaşi.

Perioada de desfaşurare 28.03.2014 – 31.08.2014

Obiectivele proiectului sunt:

  • Sensibilizarea tinerilor asupra importanţei cunoaşterii şi protejării patrimoniului cultural supus, inerent, pericolului de a fi distrus sau diminuat;
  • Exploatarea potenţialului pedagogic al obiectelor textile de patrimoniu prin utilizarea acestora ca sursă de predare şi învăţare;
  • Eficientizarea comunicării între partenerii educaţionali în folosul tinerilor prin promovarea unui schimb de idei constructive între muzeu, şcoală, facultate.

Pentru studenţii Facultaţii de Textile Pielărie şi Management Industrial proiectul se materializează prin o serie de prezentări de studii de caz, ale unor obiecte textile cu valoare de patrimoniu care vor oferi informaţii despre starea de conservare şi complexitatea proceselor de restaurare-conservare aplicate. Studenţii vor avea posibilitatea să cunoască o parte din caracteristicile obiectului textil de patrimoniu,  timpul istoric al obiectului, estetica şi funcţionalitatea iniţială, modul de fabricare, tipologia materialelor textile constituente, tehnicile specifice de salvare respectiv conservare aplicate. De asemenea studenţii vor avea posibilitatea să cunoască aspectele semnalate prin vizite în Laboratoarele Centrului de Conservare Restaurare ale  Complexului Muzeal Naţional “Moldova” din Iaşi.

Coordonatori proiect:

Facultatea de Textile Pielarie şi Management Industrial

Prof.dr.ing.Lucica Cioară

Complexului Muzeal Naţional “Moldova” din Iaşi

Dr.ing. Carmen Marian